joi, noiembrie 10, 2011

Sesiunea a 36-a Conferinţei Generale UNESCO, 25 octombrie – 10 noiembrie 2011






Delegaţia Republicii Moldova la Sesiunea a 36-a Conferinţei Generale UNESCO, 25 octombrie – 10 noiembrie 2011: 

Gheorghe Postica, Viceministrul culturii Republicii Moldova, Şeful delegaţiei
Gheorghe Duca, Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei
E.S. Oleg Serebrian, Ambasador, Delegat permanent la UNESCO
Constantin Rusnac, Secretar general  al Comisiei Naţionale pentru UNESCO
Stela Volontir, Delegat permanent adjunct


Lista luărilor de cuvânt (din partea Republicii Moldova, Gheorghe Postică, viceministru al culturii, 29 octombrie, AM/19)


Alocuţiunea dlui Gheorghe Postică, viceministru al culturii Republicii Moldova la sesiunea a 36-a a Conferenţei Generale UNESCO, 29 octombrie 2011

Reperele de bază ale alocuţiunii
 


Excellence, Madame le Président de la Conférence Générale,
Excellence, Madame le Directeur Général,
Excellences, Mesdames et Messieurs les Ministres,
Excellences, Mesdames et Messieurs les Ambassadeurs,
Mesdames et Messieurs,

C’est avec un grand plaisir que j’adresse mes salutations cordiales aux invités, présents aujourd’hui, à la 36-ème session de la Conférence générale de l’UNESCO, dont l’enjeu est majeur pour tous les états participants.

L’importance de cette session de la Conférence générale s’explique, en grande partie, par le fait que notre monde globalisé est actuellement marqué par une crise sans précédent: économique, sociale et environnementale, celle qui aura éminemment des répercussions substantielles sur nos futurs objectifs prioritaires. Dans ces conditions, aucun pays ou organisation ne pourrait seuls faire face aux problèmes tellement complexes de la réalité contemporaine.

C’est dans ces conditions de changements dynamiques à l’échelle mondiale que devient décisive la mission fondamentale de l’UNESCO en tant que promoteur de la solidarité intellectuelle et morale de l’humanité.

Dans ce contexte, la République de Moldavie soutient l’UNESCO dans ses efforts de renforcement des réformes dans le cadre de l’ONU. Ainsi, nous sommes prêts à participer aux diverses activités censées mettre en oeuvre les programmes de l’UNESCO.

Nous constatons, avec satisfaction, les résultats de la coopération de la République de Moldavie avec l’UNESCO dans des domaines tels l’éducation, la science, la culture, l’information et la communication, permettant l’affirmation des principes démocratiques fondamentaux de l’UNESCO.

Mesdames, Messieurs,

Les objectifs stratégiques de l’UNESCO, exposés dans la stratégie à moyen terme pour la période 2008-2013, représentent une base solide pour notre activité. Leur focalisation sur la mise en oeuvre d’une culture de la paix, de la compréhension et du dialogue interhumain, leur orientation préférentielle vers la résolution des problèmes sociaux dans toutes les régions du monde correspondent à nos aspirations communes vers une vie meilleure, la paix, l’égalité, le respect des droits de l’homme, l’éducation pour tous.

Certes, une des priorités de notre pays reste la réalisation de l’objectif majeur de l’UNESCO concernant l’éducation de qualité pour tous, surtout, dans le domaine des sciences exactes et appliquées, des technologies, ainsi que la sensibilisation des jeunes pour la recherche.

Mesdames, Messieurs

Pour ce qui est de la coopération avec l’UNESCO, la République de Moldavie a déployé une ample activité d’adhésion aux instruments normatifs élaborés sous l’égide de cet important Forum international. Je voudrais y citer la ratification de la Convention sur la sauvegarde du patrimoine culturel immatériel (2003) et de la Convention sur la protection et la promotion de la diversité des expressions culturelles (2005). Je saisis cette occasion pour souligner l’importance que notre pays accorde aux thèmes liés au dialogue interculturel et au respect de la diversité.

Une priorité majeure, conformément aux objectifs de l’UNESCO relatif au développement durable et à la protection du patrimoine culturel et naturel, pourrait devenir la coopération régionale dans le domaine du tourisme culturel. Il est à mentionner, qu’à l’heure actuelle, en Moldavie sont mis au point quelques projets d’itinéraires touristiques visant les sites vitivinicoles, les paysages culturels et le patrimoine ecclésiastique, en particulier, les monastères rupestres.

Dans ce contexte, nous proposons d’examiner la possibilité de créer un Centre régional d’architecture rupestre et des paysages vitivinicoles en République de Moldavie. Ce fait contribuera à l’identification, la préservation et l’utilisation durable du patrimoine culturel et naturel de la région, constituera une opportunité d’échanges culturels dynamiques dans le but de promouvoir le développement économique durable, la communication dans le respect des valeurs de la diversité culturelle.

Je vous remercie vivement de votre attention !


luni, octombrie 24, 2011

Mesaj de salut, Gheorghe Postică, Colocviu, Alba Iulia, 21-22 octombrie 2011

România şi Moldova,  izvoare ale latinităţii, Colocviu, Alba Iulia, 21-22 octombrie 2011, Mesaj de salut, Gheorghe Postică, Viceministru al culturii al Republicii Moldova


Excelenţa Voastră Domnule Preşedinte Oleg Serebrian,
Excelenţa Voastră Domnule Ambasador Nicolae Manolescu,
Stimate Domnule Secretar General Jose Lois Dicenta,
Stimate Domnule Secretar de Stat Vasile Timis,
Stimate Domnule Rector,
Stimate Preşedinte al Consiliului Alba,
Stimate Doamne şi Domnilor,
        
         Pentru mine este o onoare să particip la inaugurarea lucrărilor prestigiosului colocviu „România şi Moldova, surse ale latinităţii”, organizat de către Uniunea Latină în cooperare cu Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia şi Consiliul local Alba. În acest context, permiteţi-mi să Vă aduc un salut frăţesc din partea Ministerului Culturii al Republicii Moldova, care a îmbrăţişat şi a susţinut cu toată căldura, chiar de la început, ideea organizării acestei manifestări cultural-ştiinţifice, care se prefigurează a fi una de importanţă deosebită pentru România şi Republica Moldova, ţări, care au la bază un potenţial etno-lingvistic şi cultural comun, care se numeşte poporul român.

         Colocviul de la Alba Iulia, este un bun prilej de a reflecta, în comun asupra problemelor fundamentale ce ţin de temeiurile poporului român, de originile sale latine. România şi Republica Moldova sunt ţările care urmează traseul istoric al romanităţii orientale, care păstrează la început de mileniu trei, spiritul Romei Antice, al latinităţii, al unei culturi şi civilizaţii care a determinat mersul istoric universal.

Europa contemporană, în linii mai poate fi considerată urmaşă a trei civilizaţii, izvorâte din antichitate sau evul mediu: prima dintre acestea fiind civilizaţia latină, ce-a de a doua  - civilizaţia germanică şi ce-a de-a treia - civilizaţia slavă.

Fiecare dintre aceste civilizaţii, fiind bine delimitate teritorial, pe parcursul istoriei, şi-au adus contribuţii remarcabile la dezvoltarea umanităţii, îmbogăţind-o şi completând-o cu elemente culturale de excepţie, care s-au dovedit a fi durabile în  timp şi spaţiu, pentru a forma tabloul etnocultural contemporan al vechiului continent.

Civilizaţia latină, în spaţiul european, iar prin intermediul acestuia şi pe plan mondial, se dovedeşte a fi cea mai importantă din perspectiva formării fundamentelor lumii contemporane. Civilizaţia mondială actuală, indiferent de specificul său regional, in cea mai mare parte, este construită în baza valorilor culturale antice romane, formate la timpul respectiv pe baza latinităţii, dar, care a cumulat şi a transmis posteriorităţii, bogata experienţă milenară mediteraniană şi orientală.

Limba latină, împreună cu alte valori culturale de tip antic, create şi exprimate prin expresia verbală a strămoşilor noştri, la sfârşitul antichităţii-începutul evului mediu, au pus bazele lumii creştine, a  unei spiritualităţi  umaniste, a pus temelia lumii occidentale, a pus începutul unui traseu istoric nou al civilizaţiei mondiale, care s-a resimţit constant pe parcursul evului mediu şi în epoca modernă, pentru a se generaliza în zilele noastre drept factorul valoric decisiv al civilizaţiei de pe mapamond.

În lumea contemporană, latinitatea şi romanitatea se manifestă în două ipostaze de bază: în calitate de construct valoric al unor fiinţe naţionale, cum este în cazul popoarelor neolatine şi în calitate de construct valoric al civilizaţiei mondiale, cum este în cazul altor popoare de pe mapamond – purtătoare sau promotoare a valorilor de tip occidental.

Privită din acest unghi de vedere, latinitatea, apare drept cel mai răspândit element cultural al lumii contemporane, drept liantul de bază ce uneşte într-un tot întreg, fenomenul numit „civilizaţia secolelor XX-XXI”. Astfel, rolul latinităţii şi al romanităţii pentru civilizaţia umană se întrevede a fi unul decisiv, dat fiind că acestea se înscriu printre elementele sistemice ale civilizaţiei mondiale contemporane, aflându-se la baza şi în structura propriu-zisă a acesteia.

În calitate de construct valoric al unor fiinţe naţionale, latinitatea, a contribuit la formarea popoarelor neolatine, la început, pe teritoriile fostului Imperiu Roman din bazinul mediteranean şi spaţiile adiacente, iar mai târziu, începând cu Marile descoperi geografice, în teritorii de peste mări şi oceane, astfel, că astăzi avem o lume neolatină diversă şi multicoloră, cu multe faţete, răspândită pe patru continente, predominant fiind din punct de vedre numeric şi spaţial, centrul latinofon al Americii Latine, care s-a format şi s-a cristalizat ca rezultat a integrării valorilor latine europene cu valori pre- şi post-columbiene din continentul american.

Latinitatea americană, la fel ca şi acum două secole, se află în strânsă legătură cu latinitatea europeană, iar împreună contribuie la consolidarea şi la menţinerea Marii Familii a Latinităţii, care îşi propune să promoveze în continuare valori culturale originale şi edificatoare, pentru statornicirea tradiţiilor şi perpetuarea valorilor izvorâte din adâncul istoriei. În contextul istoric actual, romanitatea europeană, menţine şi promovează pe toate căile, valorile autentice latine moştenite, contribuind în acelaşi timp, la multiplicarea formelor de conjugare a eforturilor comune în scopul creării unei lumi mai bune, axată pe umanism, tradiţie şi creativitate.

Din şirul popoarelor neolatine, formate pe întinsurile vechiului continent, românii reprezintă singurul popor de origine latină păstrat în partea răsăriteană a fostei împărăţii romane. Istoria, însă, i-a binecuvântat pe români într-un spaţiu   bogat şi foarte frumos, dar în acelaşi timp şi foarte dificil din punct de vedere geopolitic, dat fiind, că acesta, din totdeauna, s-au aflat la confluenţa Marilor Imperii, unde, în permanenţă, s-au ciocnit diverse interese strategice, care în mod inevitabil au trebuit să răsfrângă asupra locuitorilor acestor teritorii.

Spre deosebire de romanitatea occidentală, care la mai multe etape, a fost ocrotită de intemperiile vitrege ale istoriei, romanitatea orientală, chiar din momentul plămădirii sale, s-a pomenit timp de circa un mileniu, în focul încrucişat al Marilor Migraţii, fiind în acest context strâmtorată la nord de   Dunăre, pentru a fi limitată până la urmă, la spaţiul carpato-danubiano-nistrean. Totodată a fost izolată printr-o imensă perdea de neamuri alogene de semenii lor latini din Occident, pentru a deveni, în final, o insulă romanică, purtată de valurile zbuciumate ale istoriei într-un imens ocean, format la începutul evului mediu pe întinsurile Europei Centrale, de Est şi de Sud-Est, de către o mulţime de triburi slave, din care au crescut popoarele slave contemporane, megieşe ale poporului român.

În această situaţie neprielnică, românii se află de peste un mileniu şi jumătate, reuşind, totodată, să se acomodeze şi să se adapteze la noile condiţii istorice, să înveţe arta de a convieţui  şi colabora cu alte popoare. În acelaşi timp, cu toate greutăţile istorice, românii au reuşit să-şi menţină, identitatea, individualitatea, limba romană şi religia creştină moştenite de la vechii romani, să-şi conserve tradiţiile, să-şi protejeze obiceiurile, arta muzicală deosebită, dansul inconfundabil, ritualurile, alte elemente de patrimoniu cultural imaterial, care îşi au originea în substratul antic traco-dacic sau vechi roman. Or, românii au reuşit, pe parcursul istoriei, să găsească soluţiile necesare pentru a-şi asigura existenţa ca neam de factură latină şi să-şi afirme continuitatea în spaţiul de geneză etnolingvistică şi culturală.

Privită din perspectiva, greutăţilor şi constrângerilor, istoria românilor din perioada medievală poate fi definită drept una extremală. Aflaţi, timp de circa un mileniu, sub presiunea constantă a vânturilor migratoare venite din regiunile silvice de nord sau din întinsele stepe euroasiatice, pentru a supravieţui, românii au fost obligaţi să promoveze timp de secole în şir, o viaţă autarhică, care era bazată pe două valori fundamentale: romanitate şi creştinătate, acestea din urmă reprezentând în final factorii decisivi care au determinat procesul conservării şi dăinuirii istorice a românilor ca neam.

Totodată, aceiaşi stare istorică extremală, a favorizat la români perpetuarea unui conservatism etno-lingvistic mai pronunţat decât la romanitatea din Occident, fapt ce a condus la păstrarea în spaţiul carpato-danubiano-nistrean a elementelor latine în forme relativ slab alterate.

În perspectiva istorică este de remarcat în mod special, apropierea uluitoare a limbii române de latina veche, unitatea etno-lingvistică românească în întregul său spaţiu de locuire şi, respectiv, lipsa în limba română a dialectelor, faptul din urmă remarcând un specific cu totul aparte al poporului român. În acest context, este semnificativ faptul, că unitatea etnolingvistică românească s-a perpetuat în condiţiile lipsei unităţii politice româneşti pe parcursul evului mediu şi a epocii moderne, fapt unic în felul său pe plan european.

În aceste împrejurări, la anumite etape istorice, unele imperii din vecinătate au trebuit să depună eforturi speciale, pentru a sparge, prin diverse acţiuni, inclusiv de ordin academic, unitatea etnică şi lingvistică românească, pentru a diviza şi a bulversa conştiinţa etnică a masivului românesc.

În acest sens, cele mai semnificative sunt acţiunile fostului regim totalitar sovietic, care în perioada de existenţă a fostei U.R.S.S., a promovat cu multă ardoare politica de dezbinare etno-lingvistică a românilor, de promovare a unei concepţiei tendenţioase prin care se construia prin mijloace ideologice şi politice un nou popor romanic şi o nouă limbă romanică, acestea fiind aşa-zisul „popor moldovenesc” şi respectiv aşa-zisa „limbă moldovenească”, faptul în sine reprezentând o ficţiune, dar în acelaşi timp şi un atac virulent la adresa valorilor culturale moştenite de către români. Acţiunile de acest gen, însă, nu s-au soldat cu succesul scontat, memoria istorică românească rămânând până la urmă în aceiaşi albie a romanităţii, aşa cum a fost sute de ani în urmă.

Mişcarea de eliberare naţională din Republica Moldova de la sfârşitul anilor 80-începutul anilor 90 ai secolului XX, cât şi obţinerea independenţei de stat a Republicii Moldova în anul 1991, desfăşurate sub flamura unităţii cultural-lingvistice româneşti au demonstrat cu prisosinţă forţa înălţătoare a substratului etno-istoric, a memoriei istorice, forţa latinităţii şi romanităţii, care au reprezentat factorii decisiv în eliberarea naţională şi obţinerea independenţei de stat a românilor basarabeni faţă de U.R.S.S. Este de remarcat, că mişcarea de eliberare naţională din Moldova la timpul respectiv, a derulat şi s-a desfăşurat sub lozinca luptei pentru limba naţională şi pentru revenirea la veşmântul firesc al acesteia, veşmântul latin. Astfel, se poate constata, că renaşterea naţională a românilor-moldoveni, s-a aflat în legătură directă cu renaşterea caracterului latin al limbii române în fosta colonie a U.R.S.S. 

La etapa actuală, Republica Moldova revigorează o pagină uitată a lumii latine, o pagină care completează esenţial tabloul general al latinităţii, aducând totodată la ordinea zilei, probleme dificile ce ţin de destinul romanităţii de la limesul său răsăritean.

În acest context, de o actualitate imperioasă se întrevede a fi problema destinului populaţiei româneşti din stânga Nistrului, regiune acaparată cu forţa şi menţinută în mod brutal de către impostori nostalgici şovini, sprijiniţi de forţe imperiale din Rusia. Actualmente, populaţia românească din stânga Nistrului, este supusă unui proces intens de rusificare, inclusiv prin interzicerea scrierii latine pentru limba română şi înlocuirea acesteia cu grafie chirilică. Aceste acţiuni reprezintă în fapt genocid etnolongvistic şi cultural.